Vărsăturile la copii
Cum se manifestă vărsăturile la copii? Definiția medicală – expulzia forțată a conținutului gastric și / sau intestinal prin cavitatea bucală, ceea ce presupune contracția mușchilor abdominali, a diafragmei si a musculaturii peretelui toracic .
Vărsăturile pot fi însoțite frecvent, dar nu întodeauna de greață.
Greața este o senzație subiectivă neplacută indusă de stimuli emoționali sau viscerali, caracterizată printr-o necesitate de a vărsa, resimțită de obicei la nivelul faringelui sau în epigastru și care poate duce sau nu la vărsatură.
Se asociază de obicei cu: salivație, tahicardie, copilul este văzut că respiră mai repede, palid, transpirații reci, lăcrimare.
Regurgitația este definită ca o mișcare / deplasare neașteptată, bruscă și fară efort a unor cantități mici de conținut gastric sau esofagian în gură sau în faringe .
Fiziologic la sugarii foarte mici, dispare până la 1 an.
În cazul în care sugarul stagnează în greutate trebuie văzut de medic.
În caz de regurgitare :
- poziționare pe plan înclinat la 30°
- menținerea sugarului în poziție verticală după masă până ce eructează.
Subliniez că există o diferență între aceste două noțiuni (vărsătură și regurgitație) deși termenii sunt adesea folosiți unul în locul celuilalt.
Regurgitația se produce dupa eructație (eliminarea aerului), după ce copilul a fost alimentat. Mulți copii regurgitează laptele de mamă sau formula și pe gură și pe nas.
Diferențierea între vărsătură și regurgitație se face cu ajutorul medicului pediatru, criteriul obiectiv după care se face încadrarea într-una sau în cealaltă situație este curba ponderală.
Ce trebuie să urmărim in momentul in care copilul varsă ?
- Debutul vărsăturii – brusc / insidios
- Caracter- în jet/ lent (precedat de greață)
- Cantitate
- Aspect
- alimentar
- bilios
- fecaloid
- sanguinolent
Cauze care produc vărsăturile la copii, pe etape de vârstă.
Nou născut:
- Infecții / inflamații:
- gastrointestinale: gastroenterita, intoleranța / alergia la proteine alimentare, enterocolita ulcero-necrozanta
- non gastrointestinale : sepsis, meningită, infecția de tract urinar
- Reflux gastro esofagian
- Boli hepato biliare
- Boli metabolice
- Boli neurologice
- Obstrucții ale tractului gastrointestinal
Sugar:
- Infecții/inflamație:
- Gastrointestinale: gastroenterita, intoleranța / alergia la proteine alimentare, boala celiacă, apendicita, pancreatita, hepatita
- Non gastrointestinale: IACRS / Otita medie, sepsis, meningită, infecție de tract urinar
- Reflux gastro esofagian
- Boli hepato biliare
- Boli metabolice
- Boli neurologice
- Obstrucții ale tractului gastrointestinal
- Boli respiratorii/tuse: bronșiolită, pneumonie, corp strain, fibroza chistică, tuse convulsiva.
- Ingestie de medicamente / toxice
- Boli renale
Copil/abolescent
- Infecții / inflamație:
- gastrointestinale: gastroenterita, gastrita
- non gastrointestinale: IACRS / otita medie, sepsis, meningita, infecție de tract urinar
- Reflux gastro esofagian
- Respiratorii / tuse
- Obstrucție intestinală
- Boli hepato biliare
- Boli metabolice
- Boli neurologice
- Toxine / toxice / medicamente
- Sarcina (Adolescente )
Ce facem în momentul în care apar vărsăturile la copii?
- Poziționarea
- Pauză alimentară de o oră
- Hidratare cu lichide în cantități mici si fracționat- apă, lapte (copii alăptați), săruri de rehidratare (vărsături multiple)
- Reducerea cantității de alimente pe masă cu creșterea numărului de mese
- Regim alimentar
Complicații:
- Deshidratare
- Scădere ponderală,
- Malnutriție protein-energetică (în cazul în care vărsăturile sunt prelungite / cronice)
- Pneumonie de aspirație / wheezing recurent sau cronic, tuse / laringită cronică
Recomandări în vederea adresării la medic :
- Vărsăturile persistente și incoercibile!
- Vărsăturile în jet neprecedate de greață!
- Vărsăturile bilioase la sugari!
- Vărsăturile în zaț de cafea sau cu striuri de sânge!
- Vărsăturile cu conținut fecaloid!
1. Vomiting, link: https://kidshealth.org/en/parents/vomit.html
2. Vomiting in Infants and Children, link: https://www.msdmanuals.com/home/children-s-health-issues/symptoms-in-infants-and-children/vomiting-in-infants-and-children
3. Vomiting (Children), link: https://www.webmd.com/first-aid/vomiting-children#
Dr.Ramona Oltean
Medic specialist pediatru
